Diversitatea lumii este un dat natural şi misterios. Pentru unii el are o explicaţie, originile lui putând fi cercetate cu microscopul; pentru alţii, adepţii lui „crede şi nu cerceta”, el ţine de un fapt de credinţă şi, în consecinţă, nu mai trebuie explicat. În limbajul ştiinţei, diversitatea se prezintă ca un rezultat al procesului evoluţiei, în timp ce pentru teolog ea e o taină a Creaţiei.
Lumea care ne înconjoara este o diversitate de chipuri personale, dar şi o diversitate a raselor, a etniilor şi culturilor (care sunt şi ele personalităţi colective). Diversitatea acestei lumi se naşte dintr-o eflorescenţă a diferenţelor naturale; ea se conservă prin respectarea şi perpetuarea acestor diferenţe. Privite de biologie şi de psihologie ca aptitudini înnascute diferite, iar de teologie drept consecinţele unei distribuţii inegale a harurilor din partea Creatorului, diferenţele (nu inegalitatile) între oameni, rase, etnii şi culturi trebuie respectate pentru a nu strica echilibrul fragil al acestei lumi.
Există un drept la diferenţă inalienabil, natural, care premerge ideologiei drepturilor omului. Orice om cu sensibilitate de dreapta trebuie să fie în stare să îl susţină, să se lupte pentru el. O face pentru a-şi păstra identitatea personală, a grupului din care face parte, pentru supravieţuirea culturii sale specifice, dar, prin extensie, şi a altora.
Refractar la ideologiile egalitare şi la procesul tot mai avansat de uniformizare a societăţilor umane, omul cu această viziune primordială, definită ca fiind „de dreapta”, mizează pe o culture a menţinerii diferenţelor de natură şi de calitate. El respectă astfel diversitatea lumii, o întelege şi, nu în cele din urmă, o organize politic. Situat de partea firescului vieţii, pe care o vede ca pe un tot organic extrem de complex, unic, de o valoare inestimabilă, omul cu viziune de dreapta ştie că, la nivel comunitar, diferenţele nasc ierarhii, contribuie la apariţia unor excelenţe umane, a unor „exemplare alfa” (cum le numeşte etologia), a unor aristoi.
În fond, dreptul la diferenţă este o idee politică anti-totalitară şi un concept ştiinţific anti-reducţionist. Acest drept elementar, dar încalcat deseori în această lume a modernităţii egalitare, contribuie şi la definirea identităţilor (personale, etno-culturale, naţionale). Celelalte persoane din interiorul propriei naţiuni, pentru că sunt inevitabil şi natural diferite, însa integrate aceluiaşi context etno-naţional, reprezintă reperele de care am nevoie pentru a mă auto-defini ca persoană individuală. Celelalte culturi şi popoare sunt interlocutorii necesari care îmi atestă, prin simplul fapt că sunt altceva decât poporul şi cultura mea, propria identitate colectivă. Şi într-un caz, şi în celălalt, este necesar ca, recurgând la dreapta măsură, diferenţele – cele inter-personale, cât şi cele inter-etnice – să fie lăsate să respire firesc. Cu un singur amendament: nu şi atunci când, atingând paroxismul, prin atitudini individuale anarhice sau prin tendinţe imperialiste, ele aduc atingere etniei, rasei şi culturii mele.
